Flori de flori: 2016

Saturday 31 December 2016

RIDICHEA ALBA Ai include ridichea albă în dieta ta?

Ai include ridichea albă în dieta ta? Dacă nu, atunci nu te vei bucura de cele mai bune beneficii pe care le are asupra sănătății. Fie că este vorba de detoxifierea organismului sau întărirea sistemului imunitar, ridichea albă este regina.

Cu doar câțiva ani în urmă, văzând în magazine acesti tuberculi aspectuosi, v-ați fi întrebat ce fel de legumă este aceasta si cum se mănâncă? Acum, daikonul este foarte popular si mulți grădinari îl cultivă cu plăcere pe parcelele lor.

Ridichea albă este apreciată nu doar pentru gustul său delicios, ci si pentru calitățile benefice pe care le posedă, pentru randamentul înalt si capacitatea bună de germinare.

Ridichea japoneză variază destul de mult ca formă si culoare – ea poate fi atât albă, cât si roză, verde sau mov, rotundă ca ridichea de lună sau alungită ca un țurțure.

Traducerea mot-a-mot a denumirii acestei legume asiatice este: rădăcină mare. Ridichea noastră obisnuită este o rudă apropiată a acestei plante exotice.

Tuberculul mare poate creste până la 60 de cm si avea o greutate de până la un kilogram jumătate (unele exemplare ating si 5 kg).

- Ridichea japoneză daikon este prima legumă din istorie care a fost creată prin selecție în antichitate.

Grădinarii contemporani o cultivă cu succes peste tot, chiar si în condițiile aspre ale Siberiei. Aceasta nu este pretențioasă si are un gust proaspăt, delicat.

E timpul să cultivați si în grădina dumneavoastră această ridiche japoneză.

Sursa: http://www.ingradina.com/?p=730662#ixzz4UQtnU4EF

http://www.garbo.ro/articol/Tratamente-naturiste/15491/sucul-de-ridiche-alba-japoneza-daikon-7-proprietati-miraculoase.html

MAC DE CAMP LEACURI DIN GRĂDINĂ: Macul roșu de câmp

Macul de câmp este o plantă cu flori din familia Papaveraceae. Este identic cu macul opiaceu. Semințele sunt utilizate în industria alimentară. În literatura persană macul roșu este considerat floarea iubirii. Perioada infloririi: Mai-Aprilie.

Inhalatia este o metodă terapeutică bazată pe inspirarea unor vapori de apă cu esenţe (uleiuri volatile) ce se evaporă în timpul fierberii unor plante (frunze de eucalipt, flori de tei, soc, rozmarin, cimbru) sau de preparate medicale pe care le introducem în apa ce fierbe.

Sunt extrem de eficiente în tratarea multor afecţiuni respiratorii, datorită faptului că substanţele din plante se eliberează şi ajung rapid în organism.

Pentru inhalaţii cu plante, acestea se adaugă peste apa fiartă, iar pentru aromaterapie, adăugam în apa clocotită câteva picături (5 sau 6) de ulei esenţial pur sau amestec de uleiuri esenţiale. Se ţine capul acoperit cu un prosop deasupra vasului cu apă fierbinte şi timp de 10 minute se vor inhala vaporii degajaţi. Pentru a proteja pielea fetei se aplică înainte o cremă grasă.

Inhalaţia are acţiune antiseptică şi antiinflamatorie şi este recomandată în cazuri de rinită cronică, sinuzită, bronşită cronică, viroze, pneumonii, laringite, gât uscat. Este contraindicată în: astm, bronşită astmatiformă în fază acută şi cu febră mare, epilepsie. Inhalaţiile sunt benefice şi pentru ten, revitalizând aspectul feţei.

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/07/07/leacuri-din-gradina-macul-rosu-de-camp-10-05-37

VARZA Ce beneficii ofera varza pentru sanatate

Varza, cunoscută și sub numele de curechi, este o legumă comestibilă verde sau roșie, una din cele mai vechi legume cunoscute de om. Era cunoscută în rândul alchimiștilor drept materia primă a alimentelor.

Modesta varza, pe care o punem atat de des in oale si farfurii a fost candva, o planta salbatica, de padure, „domesticita” in urma cu mii de ani de catre populatiile din bazinul Marii Mediterane. In Dacia, se pare ca varza a fost adusa cu trei milenii in urma de catre celti, care o foloseau atat ca aliment, cat si ca medicament, ori ca ingredient magic. Tot in aceasta tripla calitate era folosita si de catre medicii din Grecia si din Roma antica, unde varza era considerata un soi de panaceu universal. In evul mediu, ea a jucat un rol important, intre altele, in descoperirea Lumii Noi, facand posibile indelungatele calatorii ale marilor exploratori, care o carau la bordul corabiilor in butoaie, murata.

Pe langa hrana, ea era folosita si ca medicament contra scorbutului, pe timpul lungilor traversari ale oceanelor. Dar in ciuda vechimii ei ca leac popular, varza a inceput sa fie cercetata de oamenii de stiinta abia in ultimii 15 ani, cand aparatura de laborator, tot mai sofisticata, a permis identificarea, in frunzele sale, a unor substante cu proprietati antitumorale, antioxidante si antiinflamatoare exceptionale.

In plus, studiile statistice realizate pe la inceputul anilor ’90 au mai pus in evidenta un lucru uimitor : populatiile la care varza este aliment traditional, fiind consumata murata sau cruda in mari cantitati, se bucura de o neobisnuita imunitate la o multitudine de forme ale bolii canceroase.

http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/ce-beneficii-ofera-varza-pentru-sanatate_12336

PEDICUTA sau BRADISOR(Lycopodium clavatum)

Descriere : Frunzele se termină cu un păr lung, alb.Prezinta spice sporangifere câte 1-3 pe un peduncul lung, acoperit cu frunze mai mici şi mai laxe decât pe tulpini. Plantă este perenă, camefită, cu inaltimea de 5-20 cm si sporifică în lunile iulie-noiembrie. Este sporadică, montană, subalpină,fiind intalnita adesea in păduri de gorun, fag si molid. Prefera semiumbra.

Pedicuta (Lycopodium clavatum), numita in limbajul popular bradisor, braul vantului, bunceag, coada alor de vant, cornisor, crucea pamantului, peceleaga, piciorul lupului, parul porcului, praful strigoilor, talpa ursului.

Aceasta planta, asemanatoare muschiului si vesnic verde, se taraste pe solul padurii cu niste vrejuri lungi de 1-2 metri, avand radacini micute, fine si subtiri. Din vrejuri cresc niste tulpinite lungi de 7-10 cm, moi la pipait si ramificate care seamana cu iarba-neagra, dar au frunzele mai moi si mai dese.

Pedicuta este o planta de leac care contine radiu. Prin proprietatile de detoxifiere a ficatului si pancreasului, pedicuta este una dintre plantele recomandate in curele de dezintoxicare a organismului. Are efecte antialcoolice si reduce dependenta de nicotina.

Indicatii:
uz intern: combaterea alcoolismului si a dependentei de tutun, bolile cailor urinare si ale organelor genitale, nisip la rinichi, colici renale, hepatite, tumori ale tesutului conjunctiv al ficatului, reumatism, artrita;
uz extern: dureri sau spasme musculare, discopatie lombara, carcei, reumatism (100-300 gr. de planta se introduc intr-un saculet de panza si se aplica pe zona dureroasa).

Mod de preparare: o lingurita rasa de pedicuta se opareste cu o cana (250 ml) apa clocotita, se lasa sa stea putin (5-10 minute), apoi se strecoara si se lasa la racit. Ceaiul se poate consuma cand este caldut.

Mod de administrare: se bea numai 1 ceasca de ceai pe zi, si anume dimineata pe stomacul gol, cu o jumatate de ora inainte de micul dejun, inghititura cu inghitura. Ca o exceptie, in caz de ciroza hepatica sau de cancer hepatic, se beau zilnic cate 2 cesti.

Atentie! Depasirea dozelor sau a duratei curelor interne cu pedicuta pot conduce la intoxicatii, uneori grave, deoarece planta devine toxica! Pedicuta este incompatibla cu afectiunile insotite de diaree.

http://www.terapiinaturiste.ro/plante-medicinale.php?planta=Pedicuta

FERIGA COMUNA(Driopteris filix-mas)

Feriga comună (Dryopteris filix-mas) este o plantă medicinală, erbacee, perenă, din familia Dryopteridaceae, cu frunze mari, dublu penat divizate, pe spatele cărora se găsesc sporangi cu spori, acoperiți de induzie. Rizomul este orizontal, gros de circa 25 cm. Este comună în pădurile montane și subalpine din România.

Feriga comună este răspândită prin pădurile montane și de dealuri din Europa, Asia, Madagascar, America.

În România este comună în regiunea inferioară a munților până la etajul subalpin din întreg lanțul carpatic, crescând în pădurile de foioase, tufărișuri, locuri umbrite, buruienișuri de depresiune, este sporadică în molidișuri.

Feriga este o plantă:

cosmopolită - are o largă răspândire geografică în mai multe zone climatice și biogeografice;
mezohidrofită – este răspândită în regiunile cu exces de umiditate;
mezotermă - este răspândită în zona temperată;
eurionică (amfitolerantă) - suportă mari variații în reacția chimică a solului sau reacția ionică a apei;
hemicriptofită - organele de reînnoire (înmulțire) se formează la nivelul suprafeței solului, iar părțile aeriene pier o dată cu venirea iernii;
preferă solurile cu regim de umiditate, reavăn până la jilav, fiind o plantă indicatoare a umidității solurilor

Alte denumiri populare: barba-ursului, făliuță, feligă, feregă, ferice, firică, filiuță, iarba-șarpelui, limba-cerbului, limba-șarpelui, năvalnic, spasul-dracului, spata-dracului.

GURA LEULUI (Antirrhinum majus) este una din cele mai placute flori de gradina,

Genul Antirrhinum conține specii de plante cunoscute sub denumirea generală de gura leului. Originea plantei se afla in bazinul mediteranean. Singura specie cultivata este Antirrhinum majus L., exista

Genul Antirrhinum conține specii de plante cunoscute sub denumirea generală de gura leului.

Originea plantei se afla in bazinul mediteranean.

Singura specie cultivata este Antirrhinum majus L., existand in jur de 40 specii.

Inaltimea se incadreaza in intervalul 20–100 cm in functie de soi. Infloreste din iunie pana toamna tarziu.

Este putin pretentioasa la caldura. La formarea rasadurilor are nevoie de caldura (14-16 grade

Celsius). Se dezvolta si infloreste mai bine la soare, iar terenul trebuie sa fie bogat in humus si sa aiba capacitatea de a retine apa si in acelasi timp si de drenare pentru ca nu suporta solurile prea umede.

Pentru rasaduri cea mai buna perioada este februarie-martie, in sera sau simplu in rasadnita.

Cand rasadul are aproximativ 6–8 cm inaltime se ciupeste varful astfel incat sa determine lastarirea plantei din mugurii aflati la baza tulpinei.

Plantarea rasadurilor in gradina se face in lunile aprilie, mai, la distante de 20– 40 cm in functie si de vigoarea solului.
Gura leului poate fi semanata si direct in gradina, atat primavara cat si toamna, inainte de lasarea gerurilor.
Afanarea solului ajuta la dezvoltarea acestei plante.

http://www.infocasasigradina.ro/articole/ghidul-gradinarului/inmultirea-prin-seminte-la-gura-leului-1048.html

nd in jur de 40 specii.

MACES Macesul este cunoscut si ca stramosul trandafirului.

Este un arbust cu frunze căzătoare, cu o înălțime care variază între 1 și 5 metri. Tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pal, dar există și plante cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4–6 cm și sunt formate din cinci petale. Fructul, numit măceașă, are o formă elipsoidă și este roșu sau portocaliu închis.

De la maces se recolteaza fructele care au cea mai mare concentratie de vitamina C dintre toate plantele. Acest lucru face ca macesul sa fie considerat un remediu natural pentru multe boli si important pentru consolidarea sistemului imunitar. Fructele contin de 40 ori mai multa vitamina C decat lamaile si de 10 ori mai multa vitamina C decat coacazele negre. De asemenea fructele sunt apreciate pentru continutul de vitamine A, B1, B2, B6, E si K dar si caroten, antioxidanti, acizi grasi esentiali, glucide, tanin, fibre, potasiu, calciu, mangan, cobalt, molibden, crom, cupru, sodiu, fosfor, magneziu. Astfel se explica potentialul vindecator al fructelor pentru diferite boli si afectiuni, proprietatile lor astringente, antiinflamatorii, de regenerare a tesuturilor, de sinteza a hormonilor, etc.

Macesul este cunoscut si ca stramosul trandafirului. Este o planta perena care creste inalta de pana la 3 m mai ales in apropierea padurilor din Europa, Africa de Nord si Asia. Are denumirea stiintifica de Rosa canina si face parte din familia Rosaceae. In popor este cunoscut cu numele de cacadar, trandafirul-cainelui, macies, calcaderiu, ruja si rujita. Numele de trandafirul-cainelui se datoreaza faptului ca planta era folosita in vremuri de demult pentru vindecarea muscaturilor de caine.